Cum l-a cunoscut Angela Gheorghiu pe Klaus Iohannis. „Era primar, cum a fost, de altfel, și până acum, dar era ca din altă lume”

Cum l-a cunoscut Angela Gheorghiu pe Klaus Iohannis. „Era primar, cum a fost, de altfel, și până acum, dar era ca din altă lume
Publicat: 26/11/2014, 15:54

Într-un interviu acordat recent, celebra soprană Angela Gheorghiu și-a exprimat încrederea că schimbările politice în România vor avea un efect benefic și pentru domeniul cultural.

Artista în vârstă de 49 de ani a povestit că avut șansa de a-l cunoaște pe Klaus Iohannis în urmă cu mai mulți ani și că, la momentul respectiv, a fost plăcur impresionată de atitudinea actualului președinte ales.

„Îmi aduc aminte, l-am întâlnit pe Klaus Iohannis odată cu aderarea României la UE, în 2005, cu ocazia unui concert”, a declarat Angela Gheorghiu pentru adevarul.ro. „Au venit toți trei președinții pe care i-am avut până acum, dar a fost și Iohannis. Era primar, cum a fost, de altfel, și până acum, dar era ca din altă lume: el a venit la spectacol, ceilalți nu. A stat acolo, a știut să se poarte”, și-a amintit soprana.

Soprana română Angela Gheorghiu este una dintre cele mai apreciate artiste ale operei internaționale. S-a născut la Adjud și, încă din copilărie, a fost clar că destinul său este muzica. A absolvit Universitatea Națională de Muzică din București, unde a cunoscut-o pe Mia Barbu.

Angela Gheorghiu și-a făcut debutul internațional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în „La Bohème”, la Metropolitan Opera din New York și la Opera de Stat din Viena. La Royal Opera House Covent Garden a cântat pentru prima dată în mult aclamata „La Traviata”, în 1994, când BBC a difuzat această operă.

De atunci, Angela Gheorghiu a cântat în toate marile opere din lume, la New York, Philadelphia, Londra, Paris, Salzburg, Berlin,Tokyo, Roma, Seul, Veneția, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Vienna, Salzburg și multe altele, potrivit MEDIAFAX.

Angela Gheorghiu a semnat primul său contract de înregistrări în 1995, cu Decca, cu care a lucrat la realizarea mai multor DVD-uri, printre care „La Traviata” și „Adriana Lecouvreur” cu orchestra Royal Opera House Covent Garden, „L’elisir d’amore” cu Orchestre de l’Opéra de Lyon, „La Boheme” cu Orchestra del Teatro alla Scala di Milano și CD-uri precum „Arias” cu Orchestra del Teatro Regio di Torino, „Verdi Heroines” cu Orchestra Sinfonica di Milano „Giuseppe Verdi”, „My World and Mysterium” cu London Philharmonic Orchestra. Angela Gheorghiu a jucat rolul titular din filmul „Tosca”de Benoit Jacquot, dar și rolul Julietei în „Romeo et Juliette” pentru Online Classics.

Pentru cariera ei strălucită, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincții, printre care La Medaille Vermeille de la Ville de Paris și titlurile de Ofițer al Ordinului Artelor și Literelor, dar și de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor acordate de Guvernul francez. În decembrie 2010, Angela Gheorghiu a devenit Doctor Honoris Causa al Universității de Arte din Iași. În același an, Angela Gheorghiu a fost decorată cu Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor – cea mai înaltă decorație acordată de către președintele României. În octombrie 2012, Angela Gheorghiu a primit Medalia „Nihil Sine Deo” din partea Regelui Mihai I al României, pentru promovarea valorilor culturii românești în străinătate.

Recent, Angela Gheorghiu a lansat un nou album de colinde, intitulat „Guardian Angel”, care conține 11 dintre cele mai cunoscute cântece internaționale dedicate Crăciunului, soprana interpretând unele dintre piesele de pe materialul discografic alături de fiica sa, Ioana Dan, și de Loredana.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Sedus și jefuit de iubita româncă. Metoda prin care o femeia în vârstă de 47...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
Alin Oprea rupe tăcerea, după 18 ani. Adevărul din spatele destrămării trupei Talisman
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×